RSS Feed
  1. obsesiv în dacă

    January 8, 2016 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150308_191024

    pe uliţă e întuneric,
    nu-s străzi în marele oraş
    şi uşile-s deschise toate,
    câinii legaţi.

    în palme-i toată iarna noastră,
    puţină gheaţă-n geam,
    colindători printre betoane
    cuminţi într-un ajun de an.

    muiată în destine pâinea
    atârnă grea în traistă,
    dar nu te las nici de astă dată
    te prind în glas.


  2. dacă plus parcă

    December 31, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    papessa

    să fi fost zile întregi de când gândeam că lângă tâmpla mea e o alta,
    şi lângă ea o alta se lipeşte,
    tâmplă lângă tâmplă, lângă o altă tâmplă
    gândeai că mă gândesc la tine
    până mi-am amintit de univers
    şi până ţi-ai amintit de mine,
    întocmai când tâmplă lângă tâmplă
    încercam să ascund
    boala care se-ntindea ca o epidemie
    tot mai aproape de doi,
    până acolo unde doi nu mai era un număr.

     


  3. Dacă dragoste nu e, praf şi metale

    December 3, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    2015-09-01 11.48.18

    mestecând în puţina toamnă care a mai rămas, un pas
    sub reţeaua de păsări din oraş
    gonite de friguri, vreme să le numeri
    mi-e necaz.
    şi urmă de ploaie, ploaie cu praf şi metale.
    pare că dragostea moare,
    curge agale în trenuri personale
    într-un ultim pas, un ceas
    lăstarii cresc,
    nici urmă de ploaie,
    între praf şi fiare, te las
    se termină toamna
    ce a mai rămas!?


  4. Dacă și parcă, un parc de distracții

    November 6, 2015 by Dacă şi cu Parcă

     

    IMG_20141223_201510 copy

    pasul greu,
    cum să încalți pantoful corect

    zborul cel mai lin,
    cu aripile întinse

    genele îngenuncheate,
    somn de rândunele

    mâna ta,
    căutându-mă printre comori

    iubirea departe,
    o pasare care zboară invers

    fericirea,
    coboară în trepte spre liniștea vocalei.


  5. dacă ferestrele ar şopti… cuvinte parcă aurii

    October 29, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150502_155456 copy

    liniştea,
    are un fel nesimţit de subtil
    de a ne aduce împreună,
    între copacii înţepeniţi în fier forjat,

    cu ochii albastru voroneţ
    ţintim ultima pasăre care pleacă spre ţările calde.

    împreună,
    chiar dacă nici nevoie n-avem unul de altul,
    cu vântul pe umeri,
    cu umerii goi,

    cu ochii albastru voroneţ în ferestre
    liniştea se aude aurind de departe.


  6. Dacă (se) termină toamna poveştilor…

    October 19, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    S73024522

    ne cheamă
    mijlocul lui octombrie în părăsire,
    dincolo de tot ce e fără-nţeles
    rămân uimită,
    simplă,
    eu în amintire

    e lume nouă,
    ceaţa se ridică aburindă
    povestea noastră nu-i piraterie.

    picură-n fântână plânsul meu
    straniu strigăt să te ţin de mână,

    într-o zi cu nebunie ş-un hambar de fericire.


  7. ****

    October 11, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    565 copy

    de cate ori mă întreb ce inimă ai? şi cât de puțin doare?
    când bat crengile în fereastră şi nu sparg nici un geam
    de atâtea ori universul povestitor deschide o ușă
    prin care durerea e o nouă șansă
    prin care femeia ta e creaţă şi bărbatul meu are ochi nou-nouți albaștrii
    atunci aş vrea să mă sucesc doar ca să iți spun că te iubesc!

    dar ce fel de iubire e,
    ca un bob de grâu într-un spic mare cât toate pâinile
    iubire ca un grăunte de nisip într-o dună cât un întreg deşert
    sau o picătură de sânge curgând prin toate corpurile
    asta numai el povestitorul știe,
    cu inimă şi poezie.

     


  8. ***

    October 2, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150527_174444 copy

    aș fi vrut într-o zi să vorbim
    doi străini pe o bancă,
    să desfacem împreună portocala din geantă
    și să ne jucam de-a mama și de-a tata.
    toate astea dacă nu am fi uitat așa curând limbajul universal al copilăriei.
    îti amintești între ciulini și urzici
    cât de mult ne plăceau broboanele roșii din supărarea jocului?
    și nu erau destule cuvinte în noi,
    nimeni nu le pusese acolo și bine făcuse,
    nu erau cuvinte destule să ne împiedice
    să alergăm prin pulbere de vară sau printre picioarele ciupercilor.
    nici acum nu e prea târziu,
    chiar dacă m-ai fărămițat în drum spre casa de turtă dulce,
    sunt tot acolo,
    fosforescentă înapoia lumii.
    aș putea să rămân,
    până la următoarea ta beție
    ca să știi cum să te mai întorci vreodată
    de unde am plecat,
    să ne așezăm pe bancă,
    să desfacem portocala din geantă,
    ai putea sa fii mama și eu să fiu tata.


  9. **

    September 25, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150502_153400 copy

    e toamnă din nou a zecea oară,
    toamnă temătoare cu ploi infinite,
    în cer norii umflă penele păsărilor,
    pe pământ oamenii mişună printre cuvinte
    şi e tot toamnă ca şi atunci când te-am recunoscut.
    lacrimile tale uscate încă mă inundă
    ca apa prefăcută în vin.
    în cealaltă parte a lumii, la polul meu nord aştepţi
    răspunsuri pe care le ştii.
    că da!
    că sigur că nu!
    că da! acum e vremea gândului pe care l-ai avut demult
    acum a ajuns pe de-a-ntregul în mine
    că sigur că nu vom mai fi niciodată singuri.


  10. dacă toamna nu-i doar un anotimp, parcă e timp pentru povestea poveștilor

    September 17, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    S730214

    în toamna arzându-ne verdele inimilor frunză cu frunză
    e povestea aceasta,
    povestea cea mai grea.
    grea ca o piatră care te trage în adâncuri, între coralii inimi tale şi limbile peștilor,
    între pietrele adevărului şi valuri de emoții.
    doare mustind a sinceritate, a suflet sângerând pe hârtie.
    şi dincolo de poezia poveştii,
    povestea poveștilor e mult prea reală,
    reală ca aerul irespirabil al unei crime psihologice.
    nu poate să nu treacă şi să nu o simți, o dată azi, de două ori mâine…
    în povestea poveștilor fără nume, personajele se mărunţesc între ele rămânând mereu două,
    două suflete strânse în braţe nevăzute de îngeri.
    povestea începe acum şi poate e tot prea devreme
    începe acum într-o toamnă ruginită între două veri, vara de demult când eram nişte copii
    şi vara de acum când am crescut prea mult.
    parcă ai vrea să crezi că povestea e tristă, despre cum îmbătrânesc oamenii sub copaci
    şi cum se pierd ei unul de altul în marea de istorii personale
    parcă e nefericită şi searbădă făcând ziua din ce în ce mai mica, şi soarele uşor, uşor mai rece
    dar dacă nu e nici un parcă
    parcă nefericire sau parcă tristeţe.
    dacă e o poveste prea grea prin metalele preţioase din ea
    ascunzând lingouri de aur care se topesc înăuntru unor corpuri, întinzându-şi sclipirea prin fire de păr
    grea prin argintul viu ca un blestem care nu lasă povestea nescrisă
    şi desigur să nu uităm de potcoave,
    potcoave norocoase de nuc înşirate în sincronicitate.