printr-un gard de uluci,
anul seamănă cu-n altul
în care se-mpingeau bunicile-ntr-o rată
cu papornițele lor de nuiele
și-n ele cafea râșnită lângă sticle de agheasmă.
și e la fel ca și atunci
când ne plimbam cu trenul de Buzău
cu picioarele-n vulcanii noroioși
în noaptea aia
dealurile se dospeau ca munții spre stele
cu căpițele uscându-se la lună.
puteau fi și salbe dulci
sau curse de cai spovediți
de la cișmeaua bisericii până în capul satului
mereu ridicat, cu fruntea brăzdată,
cu soarele-n obraz
și gâște ciugulindu-l pe buze.
totuși va fi
ca nici un altul
căci vine dinspre mâine spre Cina Cea de Taină.
