RSS Feed

October, 2015

  1. dacă ferestrele ar şopti… cuvinte parcă aurii

    October 29, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150502_155456 copy

    liniştea,
    are un fel nesimţit de subtil
    de a ne aduce împreună,
    între copacii înţepeniţi în fier forjat,

    cu ochii albastru voroneţ
    ţintim ultima pasăre care pleacă spre ţările calde.

    împreună,
    chiar dacă nici nevoie n-avem unul de altul,
    cu vântul pe umeri,
    cu umerii goi,

    cu ochii albastru voroneţ în ferestre
    liniştea se aude aurind de departe.


  2. Dacă (se) termină toamna poveştilor…

    October 19, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    S73024522

    ne cheamă
    mijlocul lui octombrie în părăsire,
    dincolo de tot ce e fără-nţeles
    rămân uimită,
    simplă,
    eu în amintire

    e lume nouă,
    ceaţa se ridică aburindă
    povestea noastră nu-i piraterie.

    picură-n fântână plânsul meu
    straniu strigăt să te ţin de mână,

    într-o zi cu nebunie ş-un hambar de fericire.


  3. ****

    October 11, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    565 copy

    de cate ori mă întreb ce inimă ai? şi cât de puțin doare?
    când bat crengile în fereastră şi nu sparg nici un geam
    de atâtea ori universul povestitor deschide o ușă
    prin care durerea e o nouă șansă
    prin care femeia ta e creaţă şi bărbatul meu are ochi nou-nouți albaștrii
    atunci aş vrea să mă sucesc doar ca să iți spun că te iubesc!

    dar ce fel de iubire e,
    ca un bob de grâu într-un spic mare cât toate pâinile
    iubire ca un grăunte de nisip într-o dună cât un întreg deşert
    sau o picătură de sânge curgând prin toate corpurile
    asta numai el povestitorul știe,
    cu inimă şi poezie.

     


  4. ***

    October 2, 2015 by Dacă şi cu Parcă

    IMG_20150527_174444 copy

    aș fi vrut într-o zi să vorbim
    doi străini pe o bancă,
    să desfacem împreună portocala din geantă
    și să ne jucam de-a mama și de-a tata.
    toate astea dacă nu am fi uitat așa curând limbajul universal al copilăriei.
    îti amintești între ciulini și urzici
    cât de mult ne plăceau broboanele roșii din supărarea jocului?
    și nu erau destule cuvinte în noi,
    nimeni nu le pusese acolo și bine făcuse,
    nu erau cuvinte destule să ne împiedice
    să alergăm prin pulbere de vară sau printre picioarele ciupercilor.
    nici acum nu e prea târziu,
    chiar dacă m-ai fărămițat în drum spre casa de turtă dulce,
    sunt tot acolo,
    fosforescentă înapoia lumii.
    aș putea să rămân,
    până la următoarea ta beție
    ca să știi cum să te mai întorci vreodată
    de unde am plecat,
    să ne așezăm pe bancă,
    să desfacem portocala din geantă,
    ai putea sa fii mama și eu să fiu tata.